Plante cu puteri miraculoase

Valeriana

Valeriana (Valeriana oficinalis) este una dintre cele mai eficiente plante vindecătoare cu efect calmant. Numele său provine din cuvântul latin „valere” care înseamnă „bunăstare”. În mod tradiţional rădăcina de valeriană este utilizată ca sedativ natural, care determină o acţiune eficientă de relaxare la nivelul întregului sistem nervos central. Studiată atent de către cercetători încă de la începutul secolului XX, rădăcina de valeriană conţine peste 150 de constituenţi. Dintre aceştia, un loc important îl are acidul gama-aminobutiric, aminoacid care este considerat a fi un inhibitor important al neurotransmiţătorilor şi care se găseşte în aproape 40% dintre sinapsele creierului. Numeroasele studii clinice au arătat că acest compus natural, ce este prezent în rădăcina de valeriană, determină îmbunătăţirea memoriei şi a funcţiilor cognitive şi face să dispară oboseala ori slăbiciunea asociată stărilor de nervozitate, anxietate sau stres. În plus, acidul gama-aminobutiric conţinut în rădăcina de valeriană are totodată şi o importantă valoare nutritivă.
Tocmai de aceea, folosirea remediilor naturale care conţin valeriană face posibilă regenerarea funcţiilor sistemului nervos şi instalarea unei profunde stări de relaxare, ce favorizează totodată instalarea unui somn odihnitor. Aşa cum au arătat numeroasele cercetări şi studii clinice realizate asupra rădăcinii de valeriană, un fapt remarcabil trebuie reţinut şi anume acela că, până şi în cazul unei administrări repetate, pe durate mai lungi de timp, a rădăcinii de valeriană, ea nu are absolut deloc vreun impact negativ asupra stării de vigilenţă, asupra atenţiei sau asupra vitezei de răspuns la stimulii nervoşi, procese care se desfăşoară în mod normal în stările de veghe.


Salvia

Se spune că atunci când plantezi şi apoi îngrijeşti cu atenţie salvia în grădină, ea îţi va putea oferi apoi darul unei vieţi lungi şi fericite. În antichitate, salvia (Salvia oficinalis) era considerată a fi planta care îi ajută pe cei vârstnici să se bucure de viaţă, întocmai ca şi cei tineri. Încă din acele timpuri, frunzele de salvie erau folosite în numeroase preparate naturale pentru îmbunătăţirea memoriei. În limba latină numele ei înseamnă „a vindeca”, tocmai datorită faptului că frunzele de salvie prezintă virtuţi vindecătoare în aproape toate tipurile de afecţiuni, motiv pentru care a fost considerată un veritabil panaceu. Salvia face parte din grupa plantelor aromate. Alături de eucalipt, frunzele de salvie conţin şi alte substanţe cu rol antioxidant puternic. Studii fitochimice comparative au arătat că salvia are efecte antioxidante aproape la fel de puternice ca şi feluritele varietăţi de cimbru. Frunzele de salvie pot fi folosite în multiple moduri, atât în stare proaspătă, cât şi sub formă de pulbere uscată. Mestecate întregi, fie proaspete, fie uscate, frunzele de salvie pot genera rapid o stare de energizare psihică, alungând astfel uimitor de repede stările de anxietate, nelinişte, frică sau depresie. Folosită în mod sistematic de către cei care o cunosc, salvia poate conduce în scurt timp la îmbunătăţirea atenţiei şi a vigilenţei. Ea favorizează totodată rafinarea percepţiilor senzoriale şi poate contribui din plin la amplificarea inteligenţei creatoare benefice.





Busuiocul

Dintre plantele folosite în scop vindecător, busuiocul (Ocimum basilicum) este planta care este cunoscută şi apreciată în prezent aproape în întreaga lume. Încă din vremea vechilor greci, busuiocul a fost numit în mod semnificativ „regele plantelor de leac”, termenul grecesc „basileus” având întocmai semnificaţia de „rege”. Busuiocul este originar din India, cultivarea sa răspândindu-se încă din antichitate în sudul Europei. Având o aromă deosebit de plăcută şi rafinată, busuiocul a fost şi continuă să fie folosit la aromatizarea feluritelor preparate culinare, printre altele şi datorită proprietăţilor sale digestive. Uleiul volatil prezent în frunzele de busuioc conţine linalol, eugenol, eucaliptol şi anetol. Busuiocul este unanim apreciat ca plantă care poate să favorizeze trezirea spirituală. Aroma specifică a busuiocului generează în ambianţa imediată o inefabilă stare de sacralitate, producând pe această cale, în fiinţa celor care se lasă pătrunşi de aroma sa plăcută, o orientare spontană a minţii către gândurile bune şi luminoase. Folosirea constantă a pulberii uscate din frunze de busuioc este extrem de binefăcătoare pentru cei care urmăresc să trezească în universul lor lăuntric o stare de armonie între inimă şi minte.


Feniculul

Feniculul (Foeniculum vulgare) este apreciat ca fiind un excelent fortifiant, încă din vremea Greciei Antice. Feniculul poate înlocui cu succes orice altă plantă exotică, fiind un stimulent foarte puternic pentru digestie şi în general pentru funcţiile organismului. Feniculul este adeseori considerat a fi un aliment, care este totodată şi un valoros remediu natural. Seminţele de fenicul reprezintă un foarte bun aromatizant pentru dulciuri. Împreună cu seminţele de anason şi cu scorţişoara se poate obţine o combinaţie aromată deosebit de savuroasă pentru preparatele dulci, pentru prăjituri sau pentru salatele de fructe. Laptele dulce cu seminţe de fenicul este un remediu excelent pentru persoanele iritabile, certăreţe, nervoase sau angoasate. Reţeta de preparare este următoarea: într-un pahar de lapte dulce fierbinte se pune o linguriţă de pulbere măcinată fin de seminţe de fenicul, apoi se lasă să se răcească. Se bea imediat cu înghiţituri mici. Pulberea din seminţe de fenicul, administrată separat, generează o rapid o stare de energizare psihomentală, sporind astfel vigilenţa şi determinând instalarea unei stări de bună dispoziţie.



Verbina

Cunoscută de peste 5000 de ani, verbina (Verbena oficinalis) este o plantă vindecătoare folosită în diferitele tradiţii ale lumii. De-a lungul timpului, verbina a fost apreciată ca „plantă a iubirii”. În Evul Mediu ea era utilizată pentru prepararea unor elixiruri magice, care erau capabile să îmblânzească firea pătimaşă a bărbaţilor războinici. Verbina este cunoscută şi folosită şi în tradiţia indiană. În medicina Yunani, verbina este folosită ca tonic, ca antifebril, dar mai ales ca sedativ, pentru tratarea tulburărilor nervoase. În China, verbina era folosită pentru tratarea stărilor de iritare, încordare şi tensiune nervoasă, deoarece era cunoscută pentru efect său profund calmant şi liniştitor, care conferă o stare foarte bună la nivel psihic şi mental. Ceea ce este remarcabil în cazul verbinei este mai ales capacitatea ei specială de a modela în sens binefăcător asperităţile specifice naturii masculine, ce este încă insuficient armonizată. Folosirea preparatelor naturale din verbină sau a pulberii uscate a acestei plante poate conduce la apariţia în fiinţa bărbaţilor a unei stări ample de deschidere afectivă faţă de natura feminină.

Ienuparul

Ienuparul este un conifer raspandit in intreaga Europa si Asie, ale carui fructe sunt recunoscute pentru virtutile lor terapeutice. Fructele sunt mici, de dimensiunea bobului de mazare, parfumate si de culoare violet.

Mai multe sunt formele sub care poate fi administrata miraculoasa planta, insa se pare ca efectele cele mai bune se obtin atunci cand se face o cura cu boabe de ienupar, putand sa beneficiem din plin in acest mod de cantitatea mare de vitamine si minerale continuta de fruct. Cura este asemanatoare unei bine-cunoscute diete cu lamaie: se incepe cu administrarea unei singure boabe intr-o zi, crescandu-se progresiv numarul boabelor pana la 15 si scazand apoi cu una in fiecare zi.

Se mai poate folosi pulberea, obtinuta prin macinarea boabelor uscate de ienupar, dar si tinctura si infuzia combinata de ienupar. De asemenea, uleiul volatil de ienupar dizolvat in ulei de masline de exemplu este un foarte bun ulei de masaj impotriva durerilor musculare si articulare.

Ce boli trateaza sau amelioreaza ienuparul?

Numeroase sunt afectiunile in cazul carora ienuparul poate sa ajute la vindecare sau macar la ameliorarea simptomelor.

Iata ca sunt o parte dintre acestea:

infectia urinara, datorita proprietatilor antiseptice ale boabelor de ienupar. Se face o cura cu tinctura de ienupar in acest scop, o lingura de 4 ori pe zi, in cure de 15-18 zile balonare, disconfort abdominal, unde este recomandata pulberea de ienupar, care stimuleaza secretia sucurilor gastrice

prevenirea si ameliorarea artritei reumatoide guta, pentru ca stimuleaza eliminarea acidului uric din organism

candidoza, impotriva careia uleiul de ienupar, din care se iau cateva picaturi (4-5) pe zi timp de 15 zile si apoi se face o pauza de 15 zile si se reia cura

retentia de lichide, contribuind la eliminarea apei din corp

litiaza renala, in cure de o luna in fiecare anotimp

supraponderalitate si obezitate, prin tinctura de ienupar, cu rol in reglarea poftei de mancare, dar si a echilibrarii hormonale

diverse bronsite, pentru care se fac bai cu adaugarea a cateva picaturi de tinctura de ienupar in apa respectiva. Efectele sunt antiinflamatoare si chiar antibiotice. Baia trebuie sa fie fierbinte si sa dureze cel putin 15 minute

tot in bronsite se face masaj in zona toracelui cu ulei de ienupar combinat cu ulei de masline

durerile articulare si ale muschilor, pentru care se foloseste tot uleiul de ienupar dizolvat in ulei de masline si se maseaza usor zonele dureroase, de cel putin 2 ori pe zi

Ienuparul este asadar un remediu natural foarte folositor si nu este deloc rau sa avem o sticluta cu tinctura de ienupar in casa, dar si cu ulei volat

Coada soricelului

Reputaţia de vindecătoare universală explică marea diversitate a denumirilor populare date de locuitorii satelor din toate regiunile ţării: alunele, brădăţel, sorocină, dragavei, milfoi, prionel, iarba-oilor, iarba-strănutătoare, coada-hârtului, ciureşică, crevalnic, crestăţea, garvă, rotăţele-albe.

Este o plantă perenă, plăcut mirositoare, înaltă de 30-70 cm, cu frunze înguste, lungi de 8-20 cm, asemenea unui pieptene. Florile sunt mici, albe sau roz, grupate în inflorescenţe situate în vârful tulpinilor.

În scopuri terapeutice se recoltează inflorescenţele sau toată partea aeriană. Momentul optim al recoltării este înainte de înflorirea completă, în lunile iunie-septembrie. Se preferă zilele însorite, între orele 10:00-14:00, când se acumulează cea mai mare cantitate de ulei eteric în flori şi frunze. Inflorescenţele se taie sub locul de ramificare, la aproximativ 20 cm de la vârf, evitând părţile lemnoase ale tulpinilor.

Uscarea se face în straturi subţiri, în încăperi aerisite sau poduri acoperite cu tablă, ferite de razele directe ale soarelui, şi se păstrează în pungi de hârtie sau în saci de pânză, ţinuţi la loc uscat, pentru a se evita brunificarea. Din 4 kg plante proaspete se obţine 1 kg produs uscat, cu miros aromatic şi gust amar-astringent, uşor sărat.

Acţiuni terapeutice specifice

Plantele de coada-şoricelului, prelucrate sub diferite forme, au o mare valoare în tratarea multor afecţiuni, la persoane de toate vârstele.

În boli digestive:

- gastrite hiperacide, ulcer gastric şi duodenal, inflamaţii ale tractului gastro-intestinal;

- stimularea funcţiilor ficatului şi ale vezicii biliare, calmarea colicilor hepatici, insuficienţă biliară, dischinezie biliară, intensificarea secreţiei biliare de patru ori;

- ameliorarea digestiei, sindrom dispeptic cu indigestii cronice, colite, enterocolite, spasme gastro-intestinale, colici abdominale şi intestinale, crampe stomacale, balonări şi meteorism;

- hemoragii stomacale;

- colon iritabil;

- reglarea tranzitului (constipaţie, diaree);

- combaterea viermilor intestinali;

- norexie (lipsa poftei de mâncare).

La nivelul rinichilor se constată acţiuni benefice de prevenire a litiazei renale, colici renale, insuficienţă renală şi enurezis (urinare involuntară).

În afecţiunile respiratorii:

- tuse, bronşite, astm bronşic, răceli, friguri, pneumonie, hemoragii pulmonare, hemoptizie, tuberculoză pulmonară (în asociere cu cimbrişor şi muşeţel) şi cancer pulmonar;

- rinite, sinuzite, rinosinuzite alergice;

- stări febrile, hiperhidroză.

În bolile sistemului nervos:

- combate stările alergice, nevrozele, durerile de cap, crizele de epilepsie, ameţeli, insomnii, convulsii;

- întăreşte nervii;

- combate stările de nervozitate la fete în perioada de pubertate;

- combate astenia de primăvară, migrenele cauzate de schimbările vremii şi oboseala generală.

În afecţiunile cardiovasculare:

- intervine în cardiopatia ischemică, angina pectorală şi congestia cerebrală;

- reduce hipertensiunea arterială;

- reglează tulburările circulatorii datorate vârstei înaintate şi spasmele vasculare;

- restabileşte elasticitatea pereţilor venelor şi arterelor;

- reduce timpul de coagulare a sângelui, curăţă sângele şi intervine în leucemie.

În afecţiuni dermatologice:

- încă din Antichitate, coada-şoricelului a fost folosită în vindecarea plăgilor sângerânde provocate de tăieturi şi a ulceraţiilor persistente, fapt explicat prin proprietăţile antiseptice şi astringente.

Nu este exagerat să se spună că Achillea este un panaceu bine cunoscut în oprirea sângerării, combaterea infecţiilor pielii şi vindecarea multor afecţiuni ale pielii (dermatoze, răni greu vindecabile, arsuri, tăieturi, eczeme umede, plăgi purulente, acnee, pecingine, panariţiu, ulceraţii, varice, flebite, ulcere varicoase ale gambei, contuzii, regenerarea ţesuturilor lezate, urticarie, hemoroizi, fistule anale).

Efecte remarcabile se constată şi în tratamente contra reumatismului, artrite, artroze, osteoporoză şi gută.

La nivelul cavităţii bucale şi nazale intervine favorabil în stomatite, afte, hemoragii dentare, abcese dentare cu dureri, epistaxis (sângerări din nas).